MenStyleAcademy

Și pentru că noi nu știm un început mai bun decât o poveste, te invităm să citești povestea vânzătorului de imagini. O poveste veche ce spune lucruri noi.

Povestea vânzătorului de imagini

Demult, cu mii de ani în urmă, trăia un vânzător vestit în Persia. Toţi îl ştiau pentru iscusinţele sale meşteşugăreşti, dar mai ales pentru lucrurile pe care le vindea şi care aveau o mare valoare.

Bătrânul vânzător călătorea mereu, cumpărând lucruri dintr-o parte şi vânzându-le în alta şi chiar dacă caravana sa număra o sută de slujitori, întotdeuana el era cel care făcea vânzarea. Oamenii îl considerau cel mai iscusit şi înţelept om al timpului lor şi vestea sa era mai mare decât cea a împăratului.

Într-o zi, când caravana vestitului negustor ajunsese în Babilon s-a strâns mulţime multă de oameni, care aşteptau ca slujitorii să pună corturile şi să vadă ce a mai adus bătrânul vânzător.

Din mulţimea cea mare, un tânăr de vreo 16 ani s-a strecurat printre oameni şi a început să se uite la toate încărcăturile de pe cămilele ce aşteptau să fie descărcate. Şi deodată a dat nas în nas cu domnul Zehaistorion, vestitul negustor.

- Ce cauţi tinere? L-a întrebat bătrânul.

- Am.. vrut să vă întâlnesc. Spuse bâlbâindu-se tânărul.

- Foarte bine. Sunt chiar aici. Ce doreşti?

- Mi-ar plăcea să mă luaţi ucenic. Sunt copil de negustor şi doresc să învăţ secretele vânzătorilor de la dumneavoastră. Am crescut în târg şi cunosc pe îndelete toate obiceiurile negusorilor de aici, dar nimeni nu vinde ca dumneavoastră. Vă urmăresc de mult şi chiar am cumpărat de multe ori de la dumneavostra doar ca să învăţ, zise tânărul cu mai mult curaj.

- Da, mi-aduc aminte, spuse bătrânul gânditor. Şi ce ai vrea să înveţi?

- Aş vrea să ştiu să vând. Spuse tânărul hotărât. De mic am văzut că toţi oamenii vând şi cumpără, nu doar negustorii. Cu toţii vând, fie că vând obiecte sau pe ei, fie că vând doar idei, dar toţi vând. Am văzut cum oamenii cumpără alţi oameni, ca prieteni, parteneri sau slujitori, cum cumpăra femei ca neveste şi cum cumpăra o mulţime de lucruri. Oamenii cumpără orice, până şi ideile altora. Eu cred că între oameni e un schimb continuu şi vreau să înţeleg ce îi face să cumpere sau nu.

- Văd că nu eşti un băiat ca oricare altul, spuse bătrânul măsurându-l din cap până în picioare. Şi cred că nu prea trebuie să mă omor cu explicaţii, că înţelegi destul de multe. Vino cu mine. Poţi să îmi fii ucenic, stai cât vrei pe aici fără să fii plătit, dar când pleci îmi dai 10% din tot ce câştigi tu. Bine?

- Este foart bine domnule Zehaistorion.

- Uitat-te în jur, la toate mărfurile astea, spuse bătrânul şi o luase din loc. Şi încearcă să vezi, să auzi şi să simţi cât mai multe.

Tânărul s-a uitat de jur împrejur şi a luat-o spre negustor, neînţelegând la ce să se uite.

- De când a renunţat omul să stea în peşteră şi să facă totul de unul singur, nu mai există altă cale de a conviețui cu ceilalţi oameni decât printr-un schimb continuu. Aşa cum ai remarcat, toţi oamenii schimbă. Eu nu aş zice că e o vânzare, aş spune că e un schimb. Şi fiecare om stabileşte valoarea lucrurilor diferit. Lucrurile valoroase sunt rare, pline de măiestrie şi detaliu.

- Ce ai văzut? Îl întreba bătrânul scurt pe tânăr. Ce ai văzut de când ţi-am spus să te uiţi?

- Cămile.., podoabe, uleiuri.. mai multe. Spuse tânărul vădit încurcat. Dar nu ştiu la ce vă referiţi.

- Închide ochii! Îi spuse bătrânul hotărât. Acum spune-mi, ce îţi place cel mai mult să faci?

Tânărul rămase pe gânduri.

- Cred că mi-ar place să fac baie în râul de lângă noi, acolo merg toţi băieţii şi fetele din cartier. E atât de frumos şi uneori venim acasă doar când e prea întuneric şi nu se mai vede nimic. Tânărul stătea cu ochii închişi şi pe faţă avea un zâmbet larg.

- Şi când te gândeşti la asta, ce îţi vine în minte? Îl întrebă negusotrul.

- Păi, văd râul, prietenii mei, poiana.. văd..

- Ajunge! Poţi să te uiţi la mine acum, spuse bătrânul, care ţinea acum în mâna dreaptă un colier şi în mâna stângă o cutie de aur bătută cu nestemate. Vezi tu, continuă bătrânul, oamenii gândesc cu ochii, adică tot ce îşi doresc își închipuie mai întâi în imagini. De aceea oamenii fac shimb între ei, în funcţie de ceea ce văd. Pare banal, nu-i aşa? Vino cu mine!

Şi au plecat împreună unde slujitorii amenajaseră deja o tarabă. În rândul din față printre oameni era o femeie foarte frumoasă care se uita curioasă printre bijuteriile puse la vedere. Bătrânul se apropie, şi aruncă colierul din mâna dreaptă intro cutie mare plină de bijuterii şi, ceremonios, aşeză cu atenţie cutia de aur cu nestemate chiar sub privirile oamenilor. Apoi se uită la frumoasa femeie şi o întrebă cu o voce blândă şi fermă:

- Ce căutaţi, frumoasă domniţă?

- Aş vrea să ştiu ce bijuterii aţi mai adus, răspunse femeia cu o voce suavă.

Bătrânul zâmbi politicos şi se îndrepta către cutia mare plină cu bijuterii, unde aruncase colierul.

- Avem multe bijuterii de preţ aici. Uitaţi acest colier de argint! Şi ridică tocmai pe cel pe care îl aruncase. Este doar 20 de bani.

- Este foarte frumos, spuse femeia vădit impresionată. Dar nu aveţi ceva mai de preţ?

Bătrânul, lăsă colierul în cutia cea mare şi se îndrepta spre cutia de aur. O deschise ceremonios şi acolo era frumos aşezat, un colier foarte asemănător cu cel din cutie. Dar argintul acestuia sclipea şi toate pietrele păreau tocmai abia aşezate.

- Este cel mai frumos colier pe care îl avem, spuse bătrânul privind-o în ochi pe femeia din faţa sa. Este 150 de bani.

- Este atât de frumos, spuse femeia parcă fermecată. Am doar 80 de bani la mine, dar vi-i dau pe aceştia să îmi păstraţi colierul, până vine soţul meu să vă plătească tot şi să îl ia.

- Prea bine, domniţă, spuse negustorul în timp ce lua punga cu bani de la tânăra femeie. Suntem aici încă 8 zile. Vă aştept!

Femeia zâmbi fericită şi plecă în mare goană, iar bătrânul se întorsese către tânărul ce asistase la tot şi îi spuse blând:

- Te rog ia cutia mare cu bijuterii şi du-o la slujitori să le cureţe.

Băiatul luă repede cutia şi o duse în spate, apoi se întorsese într-o fugă.

- Colierul pe care l-aţi vândut era doar curăţat? De aceea l-aţi vândut aşa de scump? Întrebă tânărul pe nerăsuflate.

- Nu. Într-adevar, l-am curăţat, dar acest lucru poate să îl facă oricine, cum ar fi slujitorii mei. Dar nu poţi să vinzi un lucru curat de 7 ori mai bine decât unul murdar. Altceva a adus valoare aşa mare.

- Cutia!!! Ţipă tânărul înmărmurit.

- Da. Cutia a făcut ca un colier pe care noi am plătit 15 bani să îl pot vinde cu 150 de bani. Aici în Babilon, acest colier, curăţat, ar valora 50 de bani, dar o cutie atât de frumoasă îl face să fie şi de 5 ori mai preţios. Imaginea acestei cutii de 50 000 de bani face orice colier să pară mult mai valoros.

- Nu pot să cred. Spuse tânărul buimac. Oamenii sunt dispuşi să dea sume atât de mari, doar pentru că sunt împachetate diferit?

- Da. Ţi-am spus. Oamenii fac schimb între ei în funcţie de ce văd. De ce crezi că te-am pus să te gândeşti la ce îţi place, ca să vezi că te-ai gândit la ceva ce ţie îţi place foarte mult şi în cap ţi-au apărut prietenii şi râul tău preferat. Înţelegi? Este forba despre emoţia din spatele imaginii. Un lucru împachetat şi îngrijit corespunzător nu doar pare, ci chiar are mult mai mare valoare. Gândeşte-te puţin, acea femeie a cumpărat ceva de valoare, ceva ce ea preţuieşte şi o face şi pe ea să aibă mai multă valoare, să se vândă mai bine.

- Abia aştept să vină soţul ei să îmi dea și restul. Să vezi ce faţă v-a face. Oamenii ăştia vor cumpăra mereu de la mine, spuse negustorul râzând.

- Şi ţine minte oamenii vor vrea întotdeauna lucruri şi servicii de valoare. Cu toţii îşi doresc ceva ce consideră ei că este valoros şi percepţia lor legată de valoare este aproape toată explicată în imagini. Cutia de aur este modul prin care poţi să scoţi în lumină un colier oarecare. Din cauza cutiei oamenii vor fi mai atenţi şi vor căuta toate părţile bune ale colierului ca să îşi poate explica cutia.

- Este atât de simplu, dacă ar şti oamenii … spuse bătrânul zâmbind cu blândeţe.

- Da. Acum înţeleg pe deplin. Dar acest lucru se aplică la orice schimb pe care îl fac oamenii?

- Absolut orice schimb. Orice om, serviciu sau lucru poate avea propria cutie de aur.

De ce crezi că a cumpărat acea femeie colierul?